Un nou magazin „Dininimă” cu 40 de branduri autohtone a fost lansat în Centrul Comercial „UNIC”

Postat de apius / Evenimente, Noutati, Uncategorized / Nu sunt comentarii

Pe  25 octombrie 2016, a avut loc deschiderea oficială a unui nou magazin, care reprezintă brandul de țară al industriei ușoare „Dininimă”, amplasat în incinta centrului comercial „UNIC” (etajul 3) din capitală. Proiectul a fost implementat prin investiții comune ale companiilor autohtone din industria de modă, membre ale Asociației Patronale din Industria Ușoară (APIUS) și ale partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

dininima-opening-14Magazinul  „Dininimă”, realizat după un concept modern, dispune de un spațiu generos cu suprafața de 2000 m2 și pune la dispoziția cumpărătorilor mii de produse, fabricate de 40 de branduri autohtone de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Designul original, completat de lumini speciale, care pun în valoare piesele expuse, creează o ambianță deosebită și invită la o experiență unică de shopping pentru întreaga familie.

14721750_1358670847477640_4839605607558889751_n „Ne bucurăm să anunțăm astăzi deschiderea celui de-al treilea magazin „Dininimă”, o platformă excepțională de  comunicare între designerii autohtoni și consumatori. Acest proiect contribuie la creșterea mândriei naționale față de produsele create de designerii autohtoni sub marcă proprie. Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) susține din anul 2005 industria ușoară din Republica Moldova și a contribuit nemijlocit la apariția unei noi generații de mărci moldovenești moderne, care au pus baza unui sector competitiv și pe care astăzi le vedem cu toții aici.”, a menţionat Karen R. Hilliard, reprezentanta USAID în Moldova

14725628_1214996415239731_4881734479900180024_n„Este o bucurie enormă pentru un Ministru al Culturii, responsabil inculsiv şi pentru industriile creative, să vadă deschiderea oficială a magazinului Dininimă din UNIC. Să ştiţi că acesta constituie un pas extrem de important în dezvoltartea industriei ușoare de la noi. Eu vă recomand tuturor cu multă căldură să intraţi în magazinele Dininimă, pentru că veți găsi cu siguranță ceea ce vă place și vă îndemn să purtați hainele producătorilor autohtoni.”, a declarat Monica Babuc, Ministrul Cuturii al Republicii Moldova.

 

 

 

 

Inaugurarea magazinului  „Dininimă” a fost însoțită de surprize pentru vizitatori. Toți cei care au vizitatmagazinul între orele 15:00-20:00 au beneficiat de reduceri de până la 20% la brandurile autohtone. Fiecare persoană care a făcut cumpărături în sumă de minim 200 de lei a primit un card de reduceri care îi va asigura pe viitor reduceri de preț  cu 5%. În plus, pe parcursul zilei , începând cu orele 15:00 stiliștii Natalia Mitereva, Ylianna Danko și Irina Novikova, au acordat cumpărătorilor consultații și sfaturi personalizate pentru alegerea ținutelor și completarea garderobei de toamnă-iarnă.

dininima-opening-7

Alexandra Can, președintele  APIUS a menţionat: „Deschiderea acestui magazin complex, care devine gazdă pentru cele mai bune branduri din țară, este proiectul nostru de suflet și suntem foarte fericiți că am reuși să-l realizăm. Până să ajungem la inaugurare a fost depusă o muncă enormă, de aceea, în numele tuturor brandurilor, ținem să mulțumim partenerilor, în special USAID, pentru tot sprijinul acordat: de la suportul organizatoric, designul unificat și consultanța în merchandising, până la detaliile foarte importante care creează imaginea completă a magazinului – lumini specializate pentru domeniul fashion, stilizarea „Dininimă” și elaborarea look book-urilor.”

Magazinul „Dininimă” din cadrul centrului comercial „UNIC” găzduiește 40 de branduri autohtone, dintre care 36 deja s-au afirmat pe piața națională, iar 4 sunt la etapa de start-up. Celelalte branduri care s-au afirmat deja pe piața internă sub umbrela brandului de țară „Din Inimă – Branduri de Moldova” sunt:  „Alina Bradu”, „Arillu”, „Artizana”, „Bombonici”, „Brio”, „Croitor-Tricot”, „EHO”, „Georgette”, „Ionel”, „Isco-Prim”, „Lenicris”, „Lia Fia”, „Magvi”, „Maalex Bags”, „Milabrega”, „Miss Vivien”, „Olsa Shoes”, „Ponti”, „Portavita”, „Premiera Dona”, „Ravetti”, „Shram”, „Stîș”, „Storojuc”, „Tabita & Floare”, „Tiras”, „Vitalie Burlacu”, „Vasconi”, „Creme Brulee”, „Vestiti”, „Vistline”, „Vivi Artbutic”, „Gloria”, „Artizana Factory”, „NAAN”, „Mily Mia”, „Special Baby”, „Daos” și „Baby Co”.

sursa foto: locals.md

Lasa un comentariu


*

unde suntem ? click pentru google map