Depunerea formularului se efectuează exclusiv online. Dosarele vor fi examinate după principiul „primul venit, primul servit” de către un comitet de selecție format din reprezentanți ai Proiectului Tehnologiile Viitorului și ai Asociației Patronale din Industria Ușoară. Programul Smart Factory va fi unul activ pe perioada 2022-2025.
Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, va oferi în următorii 5 ani expertiză și asistență financiară pentru cel puțin încă 50 de întreprinderi din industria ușoară dar și cea a mobilei pentru certificarea ISO în managementul calității, reînnoirea certificatelor de management al calității, precum și pentru realizarea auditului social și de mediu. În plus, APIUS cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului vor acorda asistență tehnică continuă în dezvoltarea și implementarea acestor procese organizaționale și politici corporative.
Sistemele de management integrat inițiate în cadrul Programului SMART FACTORY acoperă următoarele standarde internaționale și un mix între acestea, dar nu se limitează doar la lista de mai jos:
Sistem de Management Integrat “Calitate (ISO 9001:2015) – Sănătate și Securitate Ocupațională (ISO:45001)”;
Sistem de Management Integrat “Calitate (ISO 9001:2015) – Mediu (ISO:14001)”;
Sistem de Management Integrat “Mediu (ISO:14001) – Sănătate și Securitate Ocupațională (ISO:45001);
Sistem de Management Integrat “Calitate (ISO 9001:2015) – Mediu (ISO:14001) – Sănătate și Securitate Ocupațională (ISO:45001)”.
În cadrul Programului SMART FACTORY este eligibilă pentru finanțare și realizarea auditului social al întreprinderilor ce evaluează politici ce exclud exploatarea prin muncă, inclusiv a copiilor, evaluează condițiile de muncă, exclud discriminarea, asigură remunerarea justă a angajaților. Auditul social atestă nivelul de siguranță și responsabilitate social corporativă a întreprinderii și este solicitat, în special, fabricilor de confecții ce prestează servicii pentru branduri internaționale de top.
Despre Proiectul Tehnologiile Viitorului:
Proiectul Tehnologiile Viitorului susține dezvoltarea economiei digitale, creative și circulare pentru sporirea competitivității și integrarea pe piața globală a industriilor strategice din Republica Moldova – tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media. Proiectul are un buget total de 32,8 mln USD, acordați de USAID și Suedia, și va fi implementat în perioada 2021-2026.