06


Reprezentanții Asociației Patronale din Industria Ușoară a Republicii Moldova s-au întâlnit cu Șeful statului

Urmare a efectelor negative provocate de către criza pandemică de COVID-19, majoritatea întreprinderilor din sectorul industriei ușoare din Republica Moldova se confruntă cu o criză economică care necesită o intervenție din partea statului prin adoptarea unor măsuri compensatorii stringente.

În acest context, Directorul executiv APIUS, Corina Cojocaru și membrii Asociației Patronale a Industriei Ușoare au participat la o întâlnire cu Președintele Republicii Moldova, Igor DODON, unde au fost abordate un șir de subiecte primordiale pentru asigurarea continuității activității de producere a industriei textile din țara noastră.

Prin urmare, Șeful statului a fost informat despre probelemele economice grave din sectorul industriei ușoare urmare a sistării comenzilor externe și ale vânzărilor în centrele comerciale din țară, precum și despre lipsa mijloacelor circulante în cadrul întreprinderilor pentru achitarea salariilor și chiriilor până la sfârșitul anului curent. Alte subiecte importante abordate la președinție au constituit lipsa angajaților calificați în domeniul industriei ușoare urmare a ineficienței procesului de învățământ dual-vocațional, precum și carențele procesului complicat al achizițiilor publice în domeniul consumabilelor medicale, care au încetinit flexibilitatea întreprinderilor în producerea acestora.

Directorii întreprinderilor din industria ușoară prezenți la eveniment au menționat despre necesitatea aprobării unei strategii naționale pentru susținerea producătorilor locali și stabilirii unui mecanism de comunicare periodică cu acești agenți economici care contribuie an de an la formarea bugetului național prin achitarea de impozite și alte plăți aferente către stat.

Totodată, în cadrul întrevederii avute cu Președintele Republicii Moldova, reprezentanții industriei ușoare au subliniat necesitatea adopătii unor reglementări tehnice naționale în baza standardelor internaționle privind confecționarea de consumabile medicale calitative astfel, încât, statul să facă achiziții în interiorul țării de la producătorii locali pentru a menține banul public în țară. Antreprenorii din industria ușoară a Republicii Moldova au solicitat Președintelui țării și Guvernului să identifice experții calificați în producerea consumabilelor medicale și să dispună autorităților publice centrale responsabile de aceste achiziții publice stabilirea unui etalon pentru fiecare tip de produs necesar cadrelor medicale, pacienților, dar și cetățenilor țării noastre. Companiile locale din domeniul industriei ușoare au solicitat Președintelui țării ca acele întreprinderi care contribuie la formarea bugetului național și au câteva zeci sau sute de angajați să fie considerate prioritare în procesul de achiziții publice de stat.

Achizitiile publice trebuie sa fie organizate în mod transparent, astfel încât instituțiile medicale să nu fie responsabile pentru calitatea acestor consumabile medicale o dată ce standardele naționale și reglementările tehnice trebuiau să fie stabilite de către Guvern prin eliberarea certificatelor de conformitate încă de la debutul stării de urgență națională, iar agentul economic autohton ar fi fost asigurat cu o cerere mai mare, ceea ce i-ar fi permis să ofere un preț mai avantajos pentru stat dacă participa în achizițiile publice centralizate.

Directorul executiv al APIUS, Corina Cojocaru, a declarat că “din moment ce a fost stabilit planul de achizitii publice, statul trebuia să comunice necesitățile reale care există în diverse sectoare, dialogând la direct prin intermediul presei cu toți agenții economici autohtoni în mod transparent, explicând clar cerințele față de etalonul fiecărui echipament medical necesar a fi achiziționat de către stat. Astfel, s-ar fi exclus serviciile comerciale intermediare între producător și cumpărător și s-ar fi limitat importurile doar la bunurile necesare instituțiilor medicale care nu se produc în Republica Moldova”.

În contextul unui vacuum al comunicării directe între instituțiile statului și agenții economici care au posibilități de producere a diverselor consumabile medicale (măști, constume anti-bacteriene, viziere și uniforme pentru medici), se încurajează importul prin companii intermediare, care nu au angajați și nu achită tradițional de ani de zile impozite în bugetul statului.

Alte subiecte abordate de către conducerea Asociației Patronale a Industrie Ușoare din Republica Moldova și reprezentanții unor companii din acest sector au vizat: noile politici fiscale necesare a fi implementate de către Guvern în procesul de dezvoltare a comerțului electronic, suspendarea temporară până la sfârșitul anului curent a a taxei de 10.000 de lei pentru deschiderea unei platforme comerciale on-line, modernizarea programului trans-frontalier ASYCUDA prin stabilirea unui nou modul operațional pentru declarațiile vamale on line, examinarea scutirii de taxe vamale ale livrărilor în sumă de până la 500 de euro, imperativitatea reeșalonării creditelor bancare ale agenților economici, oferirea unor credite la o dobîndă minim posibilă, precum și necesitatea subvenționării cu 60% a salariului brut per angajat din partea statului pentru perioada de 60 de zile a stării de urgență națională, prin crearea unui fond de rezervă urmare a negocierilor pertinente și necesare cu marile instituții financiare mondiale precum: BERD-ul, FMI, Banca Europeană pentru Investiții, IFC etc.

La întrevedere au participat directorii următoarelor companii: “Ionel” SA, “Artboutique” SRL, “Oldcom” SA, “Tricon” SA, ÎM “Steaua Reds” SA, “Infinitextil” SRL, “Bevera Nord” SRL, precum și reprezentanții cluster-ului regional Nord, care în unanimitate au susținut necesitatea intensificării eforturilor birourilor comercial-economice din cadrul misiunilor dipomatice ale Republicii Moldova peste hotarele țării în vederea accelerării și extinderii comerțului extern în contextul în care industria ușoară a înglobat în jur de 430 de mln de dolari din totalul comerțului extern anual al Republicii Moldova

În cadrul reuniunii, Președintele, Igor Dodon, a adus asigurări că pe viitor procesul de achiziții publice ale consumabilelor medicale trebuie să fie unul centralizat și transparent, iar unele propuneri prezentate în cadrul întrevederii avute vor fi înaintate Guvernului spre examinare și implementare, altele vor fi transmise Parlamentului pentru elaborarea unor initiative legislative în vederea diminuării efectelor crizei economice și susținerii producătorilor autohtoni.